Întregul spaţiu al Ciucului de Sus este o regiune păstrătoare de tradiţii, însă parcă satul Sândominic îşi păstrează într-un mod mai reprezentativ tradiţiile, datinile populare, dansurile, şi muzica populară. 

Cea mai nordică şi cea mai mare aşezare a depresiunii Ciucului De Sus este Sândominicul, care s-a format la punctul de întâlnire a trei văi lungi. Râul Olt, care vine din direcţia Hăşmaşului Mare se uneşte sub dealurile denumite „Nyáras” şi „Dorma” cu doi afluenţi din dreapta: pârâul „Nagy-Lok”, care izvorăşte din Muntele Negru şi pârâul „Győrmátyás” („Szadokút”) care porneşte de sub Vârful Greţiş.

 Satul se întinde la punctul de vărsare al acestora, respectiv la intersecţia drumului naţional care leagă zona Ciucului de zona Gheorgheni şi a drumului judeţean care duce spre Bălan.

 Este cea mai populată aşezare a Ciucului De Sus, numărul locuitorilor fiind aproape de 6400. Desigur, şi-a primit numele de la Sfântul Dominic. Aşezarea este situată într-un un loc mirific, cu vedere spre Hăşmaşu-Mare şi Piatra Singuratică. Prima atestare documentară a satului datează din 1567, unde figurează sub numele de Zent Domokos, cu 34 de porţi. În 1638 denumirea satului apare în formă latinizată Sanctus Dominicus. Satul, care până la începutul secolului s-a suprapopulat, nu a mai putut trăi exclusiv din pământurile sale de calitate inferioară.